Ți-am dat o bucată din sufletul meu ca să-ți pansezi rănile din care-ți curgeau șiroaie de lacrimi.
Acum ai uitat. Te-ai vindecat și nu mai știi. Nu mai știi pe unde ai aruncat-o. Probabil într-un colț al casei. Probabil într-un dos al camerei. Ori i-ai făcut vreun nod și-ai aruncat-o peste gard, în mijlocul drumului…
Te-ai gândit că nu-ți mai trebuie și-o poate călca oricine în picioare.
Te-ai gândit că înnodată devine neînsemnată.
N-ai știut că bucățile de suflet respiră oriunde sunt puse…
N-ai știut că au ochi care plâng. Și brațe care cuprind.
N-ai știut că se târăsc de dor căutându-și întregul.
Vezi tu, oamenii când nu mai au nevoie de ceva, aruncă. Oriunde.
Vezi tu, oamenii uită…

4 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s