Ți-am dat o bucată din sufletul meu ca să-ți pansezi rănile din care-ți curgeau șiroaie de lacrimi.
Acum ai uitat. Te-ai vindecat și nu mai știi. Nu mai știi pe unde ai aruncat-o. Probabil într-un colț al casei. Probabil într-un dos al camerei. Ori i-ai făcut vreun nod și-ai aruncat-o peste gard, în mijlocul drumului…
Te-ai gândit că nu-ți mai trebuie și-o poate călca oricine în picioare.
Te-ai gândit că înnodată devine neînsemnată.
N-ai știut că bucățile de suflet respiră oriunde sunt puse…
N-ai știut că au ochi care plâng. Și brațe care cuprind.
N-ai știut că se târăsc de dor căutându-și întregul.
Vezi tu, oamenii când nu mai au nevoie de ceva, aruncă. Oriunde.
Vezi tu, oamenii uită…

Emoţionant şi adevărat! Uneori aruncăm şi sentimentele atunci când dor, fără să ne gândim că vindecându-ne prin „aruncare” ne dezumanizăm puţin câte puţin.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa este…🤗😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mult prea repede uită… Măcar noi să nu uităm.
ApreciazăApreciază
Așa este…🤗
ApreciazăApreciază