Viața se simte!

Omule drag,
când ți-ai rezemat, ultima dată, urechea de inimă ca s-o asculți?
Ah, ai crezut că inima ta n-are voce, nu?
N-ai avut timp s-o auzi cum în fiecare zi îți strigă în piept…
Când ți-ai vârât, ultima dată, vârful degetelor în râurile care curg prin ea?
Ah, ai crezut că inima ta n-are râuri, nu?
N-ai avut timp să asculți cântecul apei șiroind prin văile ei…
Când ai pus, ultima dată, în palma ta o frunză din copaci?
Ah, ai crezut că inima ta n-are copaci, nu?
N-ai avut timp să deslușești foșnetul frunzelor mișcate de secundele timpului…
Când ai mers, ultima dată, desculț prin iarbă?
Ah, ai crezut că inima ta n-are iarbă, nu?
N-ai avut timp să-i vezi poienile înverzite…
Când ai prins-o, ultima dată, de mână ca s-o inviți la dans?
Ah, ai crezut că inima ta n-are mâini și picioare, nu?
N-ai avut timp s-o simți cum aleargă și te caută neîncetat de fiecare dată când tu te rătăcești pe cărările vieții…
Când te-ai întâlnit, ultima dată, cu ea, cu inima ta?
Ah, ai crezut c-o vei găsi în tine o veșnicie, nu?
N-ai avut timp. Nici ieri, nici azi.
Iar mâine, cine știe…
Oprește-te, omule! Fă-ți timp cât încă mai ești! Dă-ți jos ochelarii de cal! Dă-ți jos ulubele de la căruța plină de griji! Viața nu se traversează doar în linie dreaptă!
Viața se simte!