Deformăm iubirea

Deformăm iubirea.
Îi punem șurub sub coaste ca și cum ar fi un robot. Și-o privim cum merge înainte. Țeapănă cu mișcări apăsate, gălăgioase și ușor clătinate, cum se întâmplă la toți roboții. Cu fiecare zi care trece, lumina din privire i se pierde în leduri. Ieri puțin stinsă, astăzi și mai stinsă. În funcție de câtă putere are bateria… Oricât o înlocuim, de-alungul vieții, nu simțim. Doar funcționăm. Doar trăim.
Uităm că inimile noastre ca să simtă au nevoie doar de iubire. Nu de baterii. Și nici de șuruburi. Uităm că suntem suflete și nu roboți.
Facem nod faptelor și tăiem din cuvinte. Din ce în ce mai mult. Strângem iubirea într-un cub și-l rătăcim prin buzunare. În pantalonii de alaltăieri ori în paltonul de ieri. Sau poate în cămașa de azi. Abia dacă mai știm… Și ne batem cu pumnul în piept c-o avem în inimi. C-o simțim. Ne lăudăm cât putem de tare că suntem fericiți.
Și, măcar dacă am fi…