Lună: octombrie 2020

Octombrie…

Octombrie își leapădă frunzele una câte una. Boabe de brumă ni se preling peste frunți. Ochii cerului sunt de-un albastru-gri. Soarele pâlpâie ca o lampă veche. Ici-colo, norii stau pregătiți să-și scuture pletele. Și vântu-i venit la poalele caselor… Pleacă octombrie… și-odată cu el, miezul toamnei. Dar, ce nu se duce? Toate se duc. Clipe, anotimpuri, trăiri și… oameni.Viața-i cât nisipul din clepsidră. Se … Citește mai mult Octombrie…

Speranțe… doar cu buletinul!

Nimeni n-ar fi dispus să stea la o coadă cât o uliță dacă n-ar avea necazuri, boli, dureri. Dacă nu s-ar zvârcoli. Încercările vieții, de orice fel, te face să te târăști. Te face să te întinzi și să te strângi ca un șarpe. Disperare și, mai apoi, nădejde. Cea din urmă găsită doar la Dumnezeu! Când au nevoie de asta, oamenii încep să-L … Citește mai mult Speranțe… doar cu buletinul!

Viața-i o șoaptă…

Uneori, clipele-mi stau de vorbă. Povestesc despre întâmplări și cuvinte. De pildă, clipele de astăzi caută să explice celor de ieri, din ce cauză frunzele verzi s-au scuturat din copaci.Oare de ce dimineața le-a găsit ghemuite printre boabele de brumă?Poate dacă n-ar fi venit dimineața…Dar, ce noapte e aceea fără dimineață?!Ce viață-i aceea fără zorii ei?Și ce clipă trecută mai vine înapoi?Tot ce se … Citește mai mult Viața-i o șoaptă…

D-ale vieții…

Doi oameni stau într-o cameră. Ambii țin post. Primul roade la un covrig și-n față are o cafea proaspăt făcută. Celălalt mușcă dintr-o gogoașă de post și citește un ziar. Sunt colegi de muncă. Amândoi pe-aceași tură de câțiva ani. Cel care citește ziarul, se ridică și pleacă într-o altă încăpere, ținându-l într-o mână. Colegul, îl vede și îndată se aprinde. Se ridică numaidecât … Citește mai mult D-ale vieții…

Suntem bețe de chibrit

Suntem bețe de chibrit pe care viața le aprinde deodată. Cum și cât ardem, probabil că depinde de destin. Și de noi. Același scrum, însă nu și același foc. Poate doar alt băț. Clipele se preling printre flăcări, iar timpul măsoară c-o riglă distanța de la aprins pân’ la stins. Valul de aer fumegă trăiri. Curbează podul palmelor deasupra flăcării. Simte. Și stă. Atât … Citește mai mult Suntem bețe de chibrit

Când doi oameni…

Când doi oameni ajung să nu se mai iubească, singurii vinovați sunt doar ei. Nu X și nici Y. Nu amanta, nici amantul. Când ea sau el pleacă din sufletul celuilalt, din acel moment s-a produs despărțirea. Indiferent că mai trec încă 5 ani sau toată viața, iar ei încă aleg să locuiască sub același acoperiș. Locuiesc într-o casă plină, dar sufletele le sunt … Citește mai mult Când doi oameni…

Leagă-ți inima

Leagă-ți inima de-a mea cu o sfoară. Și-apoi trage-o spre tine. Dacă o să mă mișc din loc înseamnă c-am să te urmez toată viața. Dacă stau neclintită, dezleag-o! Inima mea e înțepenită. N-are picioare. Iar sfoara, arunc-o departe! O dată legată, a doua oară se va desprinde. Și-atunci n-ai să știi ce inimă te-ar putea iubi.Prinde-ți sufletul de-al meu și respiră. Dacă poți … Citește mai mult Leagă-ți inima

E atâta îngâmfare…

E atâta îngâmfare în unii oameni că nu știu cum mai pot răsufla. Să fii așa “umflat” și să poți respira așa ușor îmi imaginez că-i incomod. Nu de alta, dar apasă atâta aer gol pe cord…Umflat, știu, te vezi impozant și mare. Ca un balon. Dar uiți un detaliu: balonu-i mereu gol! Și în orice moment se poate sparge.Dezumflat, rămâi… cum ești. Tu … Citește mai mult E atâta îngâmfare…

%d blogeri au apreciat: