Dacă o să vrei să tragi de Cer ca să mă-nvelești, o să simt. Chiar dacă e posibil să dorm. Oamenii, când iubesc, simt. Chiar și-n somnul… nesomn. Simt pulberea de doruri și stele care se-amestecă în ei. Care vin de-a dura și apasă pe inimă ca și când ar vrea s-o ia de mâini și s-o scoată afară. Câte inimi nu ies afară când iubesc?! Fug de nebune și se-adăpostesc în alte inimi… Uneori, stau sub streașina celeilalte toată viața. Alteori, se trezesc azvârlite în mijlocul drumului. Iubirea nu oferă nimănui garanții. Sau cel puțin nu pentru toată viața. În sufletul unui om poți sta doar atât cât el vrea. Când nu mai vrea, nu mai găsește Cerul pentru tine. Va spune mereu că-i prea departe. Că-i prea sus. Mâinile inimii i s-au scurtat și-atunci cum să mai ajungă la el?