De-alungul timpului

De-alungul timpului, nimic nu mi s-a părut și nu mi se pare mai greu ca traiul în preajma oamenilor lipsiți de iubire. E ca și cum duci o luptă cu o boală care nu se ia, dar te distruge încet-încet când îi stai în preajmă. O boală pe care oricât ai ocoli-o, pe undeva, în cineva, recidivează. De regulă, acești oameni care o au, pe lângă faptul că nu dispun de un calm sufletesc, sunt și mari scenariști. Cele mai macabre însușiri sau întâmplări despre tine, le afli întotdeauna de la ei. Sau de la cei care îi ascultă și-i cred. E de-ajuns doar să te pui contra lor cu cel puțin o vorbă…
Le intri în grații doar atâta timp cât dai din cap și-i aprobi. Când n-o mai faci, pa! Ai o mie de defecte și ai făcut o grămadă… În concluzie: nu ești bun de nimic. Doar pentru ei.
Ceea ce mi se pare și mai groaznic este faptul că, în fața altora, tot ei se victimizează găsind oriunde vinovați numai la ei nu. Dacă ai avut nenorocul să te ajute cel puțin o dată, s-a zis cu tine! Dacă n-ar fi fost ei, tu, ajutatul, n-ai fi fost nimic!
Acești oameni pot fi cumpărați foarte ușor cu cadouri ieftine(bârfă, lingușeli, obiecte). De fapt, se știe că marfa ieftină se vinde cel mai repede…