Lună: decembrie 2020

Un An Nou bate la ușă

Un An Nou bate la ușă.Un fel de speranță… aș spune.Un an în care nădăjduim a zâmbi la vedere. Nu ascuns. Nu mascat.Un an în care sperăm să ne vedem copiii trăindu-și copilăria asta din care s-a smuls bucăți mari…E-adevărat, nu ne-a promis nimeni că va fi mai bine! Dar, dacă ne-am pierde și speranța…, ce-ar mai rămâne din noi?!Nu-i ușor. Știm deja asta. … Citește mai mult Un An Nou bate la ușă

Dacă-i ceva…

Dacă-i ceva ce mi-a întărit convingerea până în acest moment este faptul că nu mai are rost să trag insistent de mânecă pe nimeni… Nici înainte n-o făceam în alte scopuri, ci, doar, ca să conving și să plac. Eram convinsă că arătându-i celuilalt iubire, îmi va răspunde tot cu iubire. M-am înșelat! Un om care nu se poate iubi pe sine, nu va … Citește mai mult Dacă-i ceva…

Colecționarul de inimi…

Ar fi putut să-mi placă.Aș fi putut chiar să-l iubesc.Dar, de ce-aș accepta să fiu o altă femeie din colecția lui impresionantă de femei frumoase?De ce-aș accepta să fiu o piesă nouă utilizată într-un joc format dintr-o grămadă de alte piese…mai puțin noi?Colecționarii de obiecte strâng, de regulă, obiecte de același fel. Mai mici sau mai mari.Colecționarii de femei strâng… inimi.Și, totuși, de ce-aș … Citește mai mult Colecționarul de inimi…

Iubesc simplitatea…

Iubesc simplitatea și bunătatea oamenilor.Dacă m-ar pune cineva să aleg între:a sta la o masă plină cu oameni goi și a sta la o masă goală cu oameni plini, fără să stau vreo clipă pe gânduri, aș alege-o pe cea din urmă.Iubesc oamenii care râd cu gura până la urechi și beau din pahare de plastic.Iubesc oamenii care nu mănâncă zeflemitor. Care nu-și curbează … Citește mai mult Iubesc simplitatea…

Anul curcubeielor

2020. L-aș numi anul curcubeielor.Niciodată, în vreun alt an, n-am văzut atâtea curcubeie desenate în inima noastră. Și din când în când pe Cer. Semn că Dumnezeu nu înceta să ne privească prin ochiuri de nori…N-aș îndrăzni niciodată să trag viața de mânecă și s-o întreb: de ce-a fost așa? Sau: de ce încă mai este?Cine-i în măsură s-o ia la rost?!Cine-i în măsură … Citește mai mult Anul curcubeielor

Crăciun fericit!

Ar fi atât de multe de spus… dar, să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru faptul că suntem și pentru ceea ce avem. În rest, știe El mai bine…Oare cum ar fi Crăciunul fără iubire?N-ar fi nimic.Fără iubire, n-am avea cum să simțim multitudinea de luminițe care licăresc în sufletul nostru, globulețele multicolore care strălucesc de -atâta bucurie, ghirlandele pline de visuri, bradul verde care lăstărește … Citește mai mult Crăciun fericit!

Nu. Să nu-mi spui…

Nu. Să nu-mi spui cât e ora. Și dacă-mi spui, o faci degeaba! Eu nu vreau să știu. Cu ce m-ajută să știu, de pildă, că-i ora 12.00. Cu ce m-ajută să aflu că-i ora 23.00? Oricum mănânci când ți-e foame și te culci când ți-e somn.Timpul meu, nu-l vreau măsurat în orele din afară! Îl vreau măsurat în orele dinăuntru. În bătăile inimii … Citește mai mult Nu. Să nu-mi spui…

Am întins…

Am întins palmele mele oamenilor prăvăliți la pământ. Și i-am tras cu toată forța spre mine. Uneori, am reușit să-i ridic în genunchi. Alteori, în picioare.De câteva ori m-am făcut rostogol. Însă, ce importanță a avut sau are? Când întinzi mâna cuiva nu-ți garantează nimeni că vei avea echilibru și-ți vei putea retrage brațul, la fel cum l-ai avut, înapoi. De cele mai multe … Citește mai mult Am întins…

Cum ar putea…?

Cum ar putea să se zidească o iubire din ieri și din azi pentru mâine?Cum ar putea să fie construită pentru poimâine?Oare iubirea ar putea fi înălțată ca un zid ? Un om singur, sigur n-ar reuși.Cum ar putea un singur cuvânt, adică “om”, să-l zidească pe “te iubesc “ format din două cuvinte? Prin urmare, fiecare ins, are cuvântul lui. Pentru zidul ăsta … Citește mai mult Cum ar putea…?

D-ale vieții…

E postul Nașterii Domnului.Mă uimesc oamenii plini de Dumnezeu la exterior și-atât de goi de El în interior…Dumnezeu nu stă niciodată să numere măslinele pe care le-ai mâncat astăzi. Nici eugeniile sau cartofii fierți. Dumnezeu numără doar faptele. Cuvintele. Sacrificiile. Faptul că stai scovârdat, rozi din covrigi și te închini de zece ori, iar la primul colț arunci cu sâmburii măslinelor pe care le-ai … Citește mai mult D-ale vieții…

Unii dintre noi…

Unii dintre noi furăm creioanele colorate ale altora și desenăm pe paginile noastre. Apoi ne lăudăm cât de frumos strălucesc. Trâmbițăm. Avem impresia că folosind galbenul celuilalt ținem Soarele în propriile mâini. Greșit! Vom străluci o dată, de două, de trei ori… atât cât putem să le folosim. Când se vor toci și nu mai avem de unde sustrage altele, va trebui să ne … Citește mai mult Unii dintre noi…

Copilăria…

Copilăria încă-mi stă la colț de stradă. Încă are sanie de lemn. Și clopoței, și bucurii, și râsete… Ce de obrăjori pictați cu veselie! E de-ajuns doar să mă opresc. Dar, recunosc, n-o fac mereu. Sau poate deloc. De ce-aș face-o? Sunt un om mare. Un adult. Și noi, oamenii mari, trebuie să fim mereu…mari, nu-i așa? Așa am învățat. Așa știm că trebuie. … Citește mai mult Copilăria…

%d blogeri au apreciat: