Iarna are pași de argint. Calcă cu magie în inimi. Picură speranță în fulgii de nea, iar pe sănii ne-așterne bucuria copilăriei. Clopoțeii sună a nădejde. A veselie. Iar luciul cristalin al pământului ne-aprinde focul în lămpile din suflet.
Frigul ne învață deseori să ne suflăm în palme. Și ieri am făcut asta, și astăzi, și mâine…
Viața n-are numai vară în ea, nu-i așa?
Visurile ne duc în palate de cleștar. Dezamăgirile ne scot afară. Am învățat că acolo unde zăvoarele s-au tras, Dumnezeu ne privește întotdeauna prin ochiuri de geam…
Gerul încondeiază obraji. Vântul suflă pe cărările albe. Timpul ne-mbulgărește. Noi mergem înainte. Înfrigurați și ninși. Uneori aplecați, alteori semeți. În funcție de câtă zăpadă ni s-a strâns în inimi…