Copilăria…

Copilăria încă-mi stă la colț de stradă. Încă are sanie de lemn. Și clopoței, și bucurii, și râsete… Ce de obrăjori pictați cu veselie! E de-ajuns doar să mă opresc. Dar, recunosc, n-o fac mereu. Sau poate deloc. De ce-aș face-o? Sunt un om mare. Un adult. Și noi, oamenii mari, trebuie să fim mereu…mari, nu-i așa? Așa am învățat. Așa știm că trebuie. Ni s-a tot repetat că nu-i tocmai frumos și nici elegant ca un adult să “dea în mintea copiilor”. Stereotipii.
Cine-i în măsură să oprească jocul, motiv al bucuriei?
Cine-i în măsură să judece copilul din noi?
Cine-i în măsură să-i lege mâinile cu sforile ideilor preconcepute?
Căci, da. Copilul din noi are mâinile legate. Mâini care, odată cu trecerea timpului, se-ngălbenesc și mor…

8 gânduri despre „Copilăria…

Lasă un răspuns la Vali Şerban Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s