Iubesc simplitatea…

Iubesc simplitatea și bunătatea oamenilor.
Dacă m-ar pune cineva să aleg între:
a sta la o masă plină cu oameni goi și a sta la o masă goală cu oameni plini, fără să stau vreo clipă pe gânduri, aș alege-o pe cea din urmă.
Iubesc oamenii care râd cu gura până la urechi și beau din pahare de plastic.
Iubesc oamenii care nu mănâncă zeflemitor. Care nu-și curbează privirea la celălalt pentru a-i analiza tăietura fripturii din farfurie. E atât de puțin important felul în care-i porționată felia…și-i atât de important felul în care te simți când o mănânci… Odată mi s-antâmplat să stau la masă lângă o doamnă îmbrăcată și accesorizată scump care râdea și analiza întruna pe alții. Ca ea, “prețioasa”, nu mai era nimeni…
Nu cunoștea faptul că oamenii cu adevărat prețioși sunt aceia care n-au nevoie să fie ca un pom de Crăciun pentru a atrage atenția. Nu știa că cel mai frumos om e acela care-i bun. Acela care are demnitate și caracter…
Căci, în definitiv, ceea ce ai, se duce! Însă ceea ce ești, întotdeauna rămâne!