L-am numit Marele Magician.
Asistasem într-o zi la un joc în care și-a scos din jobenul inimii o pereche de porumbei albi pe care i-a înălțat râzând în zbor.
Într-altă zi, a scos un fluture care s-a așezat pe-un deget de-al meu, zburând mai apoi și el…
Când nu mai era magician, devenea un om simplu. Pleca. Lipsea cu zilele.
N-aș ști să spun momentele care îl determina să se transforme și să-și intre în rol, în joc.
Știam doar că-l așteptam să apară. Îmi plăcea magia asta a lui, felul în care găsea tot timpul ceva care să mute piesele de puzzle ale verbului “a fi”.
Uneori se juca cu cuvintele.
Arunca în sus “Te iubesc-uri”, le urmărea cu privirea și-apoi le prindea în mâini. Odată a aruncat unul spre mine. N-am știut atunci dacă să-mi întind mâna ca să-l prind sau nu. Abia a doua oară l-am prins. Nu l-am ținut mult. Simțeam cum se prelinge printre degete. Știam c-o să plece la fel de repede cum a și venit. Știam că oricât de strâns l-aș fi ținut eu, trebuia să dispară… Și mai știam că venit în grabă, nu-i real. E doar magic. Și-o să se întoarcă la locul lui, pentru un alt joc, în același joben din inima Marelui Magician…

2 Comments on “Marele Magician

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: