Iarna mea are ochii rotunzi și mari

Iarna mea are ochii rotunzi și mari. Clipește de fiecare dată în zare. Știți privirea aceea în care irișii parcă înfloresc de-atâtea zâmbet? Așa-i privirea ei!De brațe, nici nu mai vorbesc! Sunt lungi și mari. Atât de mari încât pot cuprinde întreg pământul.
Uneori îmi mângâie fruntea cu bucuria ei. Și îmi așază în palme promoroacă. Alteori, tace. Se-ascunde în spatele vântului și scutură într-o parte și alta norii. Cel mai frumos îi stă lângă Soare. Sclipește. Dar nu-l găsește mereu. De parcă n-am ști cu toții cum e Soarele…
Iarna mea e a mea. La fel cum și iarna ta e a ta.Simte-o, trăiește și bucură-te de ea! Cât încă ești. Cât încă pășești. Căci nu se știe niciodată când stă ceasu’ în loc și…te oprești.