Dacă se-ntâmplă vreodată să nu știi cine ești, pune-ți două degete peste inimă! Ține-le așa până simți bătăile ei. Și-atunci când le simți, gândește-te ce privilegiu ai. Gândește-te cât de mare ești că-L simți pe Dumnezeu în tine. Nu că-L ai, că-L simți! Toți Îl avem, dar uităm să-L simțim. Mulți dintre noi nici nu mai știm că-i în noi. Avem impresia că bătăile astea ale inimii sunt așa, țâșnite parcă dintr-un robot. Nu mai simțim. Mergem în viață ca niște roboți. Funcționăm mecanic. Ne fixăm trasee și ne traversăm de la un capăt la altul. Ce prostie să uiți de Dumnezeu! Eu n-am văzut vreo inimă care să pulseze fără El!
Acum știi cine ești, omule?!
De fiecare dată când simți că te rătăcești, caută-te în tine. În bătăile inimii tale. În sufletul
tău. În Dumnezeu.

Ia-mă de mână și plimbă-te cu mine prin castel!
Nu crezi că există castele?!
Îți spun eu, există!
În fiecare dintre noi stă clădit un castel. Într-o zi, eu am fost o regină. Într-alta, tu ai fost un rege.
Uite, spun că tu ai fost “ într-o zi”, eu “într-alta”…
Dar, într-astă zi? Ce suntem?
Poate eu, o regină. Poate tu, un rege.
Știi?
Castelele se-nalță din iubire. Mai mici sau mai mari. Mai rezistente sau mai puțin rezistente. Cu cât iubești mai mult cu-atât se zidește mai mult. Urcați pe zidurile lui, am putea număra stelele. Sau am putea cuprinde Soarele… ori Luna. Ți-e teamă de înalt? Să nu-ți fie! Eu n-am văzut aripi mai mare ca ale omului care iubește!
Știu, ai dreptate, sunt și ruine. N-am zis că nu sunt. Cândva am lăsat și eu poarta deschisă și a fost cotropit. Poate că și tu ai făcut asta. Se-ntâmplă.
Vezi tu, așa sunt oamenii…
Unii construiesc, alții dărâmă. Dar, nu-i ridicătură mai nobilă ca cea dintre ruine!
Tu doar ia-mă de mână și plimbă-te cu mine prin castel!
Într-astă zi, să-ți fiu regină.
Într-astă zi, să-mi fii un rege.

Apleacă-te și dă-mi 60 de secunde din inima ta! Adică un minut. Ți se pare mult?
Îți spun eu: nu e mult.
Într-un minut aș putea potrivi în inima mea toate secundele. 60 cu 60. Ale tale cu ale mele. Le-aș pune una lângă alta ca să le compar. Dacă ale tale sunt înguste, atunci nu se potrivesc cu ale mele. Dacă ale mele sunt late, atunci nu se potrivesc cu ale tale.
Vezi? Pare simplu! Dar, nu! Nu e!
Dacă secundele noastre nu-s la fel, atunci timpul devine diform. Se lăbărțează și dă pe-afară. Curge anevoios. De pe-o vale pe alta; De pe-un râu pe altul. Iar eu, ca și tine, m-aș goli de secundele mele și le-aș căuta în diverse văi. În diverse râuri. În diverse inimi. Prin urmare, e atât de important ca secundele noastre să se potrivească! Lat cu lat și îngust cu îngust.
Vezi? Pare simplu! Dar, nu! Nu e!