Suntem purtători de secunde, de ceasuri…

De cele mai multe ori avem impresia că, dacă purtăm la mână un ceas, timpul ne aparține. Avem impresia că orele ne stau cumva la căpătâiul degetelor… Impresii.

De fapt, nici măcar o secundă nu-i a noastră. Toate-s ale Lui. Iar noi suntem doar niște purtători de secunde…, de ceasuri. La mâini și-n inimi. 

Se știe că ceasul de la mână măsoară timpul din afară. Iar cel din inimă măsoară bătăile inimii… adică timpul dinăuntru. Noi, oamenii, uităm adeseori de timpul ăsta dinăuntru. Uităm de timpul din noi. Și mergem făloși prin timpul de-afară. Suntem mândri purtători de obiecte. Obișnuite, scumpe sau mai puțin scumpe. Frecvent căutăm să ne potrivim cu precizie secundarul, minutarul. Și rătăcim pe străzile destinului… Îl lăsăm în urmă pe ieri, trecem pe lângă azi, și-l căutăm nerăbdători pe mâine.

Dar cine-i acest mâine? 

Un fel de speranță aș spune… Un fel de cuier în care nădăjduim să ne-agățăm rucsacul plin de visuri. Doar că, în graba pentru “mâine”, uităm cu desăvârșire de “azi”. Iar ceasurile n-o iau niciodată înapoi…