Ia-mă de mână și plimbă-te cu mine prin castel!
Nu crezi că există castele?!
Îți spun eu, există!
În fiecare dintre noi stă clădit un castel. Într-o zi, eu am fost o regină. Într-alta, tu ai fost un rege.
Uite, spun că tu ai fost “ într-o zi”, eu “într-alta”…
Dar, într-astă zi? Ce suntem?
Poate eu, o regină. Poate tu, un rege.
Știi?
Castelele se-nalță din iubire. Mai mici sau mai mari. Mai rezistente sau mai puțin rezistente. Cu cât iubești mai mult cu-atât se zidește mai mult. Urcați pe zidurile lui, am putea număra stelele. Sau am putea cuprinde Soarele… ori Luna. Ți-e teamă de înalt? Să nu-ți fie! Eu n-am văzut aripi mai mare ca ale omului care iubește!
Știu, ai dreptate, sunt și ruine. N-am zis că nu sunt. Cândva am lăsat și eu poarta deschisă și a fost cotropit. Poate că și tu ai făcut asta. Se-ntâmplă.
Vezi tu, așa sunt oamenii…
Unii construiesc, alții dărâmă. Dar, nu-i ridicătură mai nobilă ca cea dintre ruine!
Tu doar ia-mă de mână și plimbă-te cu mine prin castel!
Într-astă zi, să-ți fiu regină.
Într-astă zi, să-mi fii un rege.