Cândva, într-o primăvară, inimile noastre s-au întâlnit și-au desenat fluturi pe asfaltul cerului. Cu aripi prelungi ne-au învelit milioane de stele. De jur-împrejur mirosea a zambile. Și-a ghiocei. Dumnezeu le ținea strâns în mână. În mâna dreaptă. De-acolo de la El, păream mici… atât de mici încât parcă eram niște furnici. Doar fluturii noștri depășeau marginile cerului…
De crengile copacilor atârnasem bucuria. Și-n fiecare mugur sădisem speranțe.
În primăvara aceea mi-ai luat palmele inimii mele și le-ai pus într-ale tale. M-ai ținut strâns. Atât de strâns încât îmi rămăseseră semne deasupra sângelui meu sticlos. Cu firele clipelor am împletit coronițe. Și azi le am. Și mâine. Și-n orice primăvară!
