Ma uit

Mă uit cu dezamăgire la oamenii care dau cu securea în demnitate doar pentru a sta cocoțați pe-un piedestal. Cred ei că, de-acolo de sus, sunt mai înalți… Percepție greșită. În inima unui om te înalți doar prin ceea ce ești. Mărturisesc că eu sunt de modă veche…, apreciez mai mult un om de valoare și nu neapărat un om de succes.
Totuși, cum ai putea să te crezi lung și să privești de la înălțime când tu ești la fel, adică…scurt?! Faptul că stai cocoțat e-un artificiu care te ajută să poți fi mai sus. Ca și cum ai sta urcat pe-un scaun. Dar, gândește-te, te rog! Fără scaun, cum ești? Ești același, nu-i așa?
Știu. Te minți frumos că ești mai înalt decât toți ceilalți! Iar “drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalți de la înălțimea vulturilor aflați în zbor” spune N. Steinhardt…

Iubesc oamenii modești

Iubesc oamenii modești care-și poartă știința la degetul lor mic! Au un licăr blajin în privire și mult, mult bun-simț. În buzunarele inimii au mereu cuvinte încurajatoare. Cuvinte mari și nemărunțite.
Acești oameni impresionează mereu prin ceea ce sunt. Și nu prin ceea ce au. Oriunde s-ar afla sunt diferiți. Se ivesc printre ceilalți ca un Răsărit. Tăcerea aleasă dovedește plinul din ei. Până și poziția pe-un scaun e alta. Nu stau așa umflați până-n măduvă… N-au sufletul apretat și nici bolovani în priviri.
În lumea asta a noastră sunt atât de multe ambalaje goale… Și pe cât sunt de goale, pe-atât de mult foșnesc ca să se facă auzite! Doar că, din ceva gol, eu n-am auzit niciodată răsunând ceva plin, doar zgomot… mult zgomot.