Primăvara e oglinda îngerilor

Primăvara este oglinda îngerilor.
Ai crezut cumva că îngerii n-au oglindă?
Păi, altfel, cum s-ar fi văzut aripile lor întinse dacă nu la fluturi?
Nu. Să nu-mi spui că tu nu le-ai văzut încă brațele…
Păi, toată iarba verde, de jur-împrejur, a cui crezi că e?
Sau…ochii? Ochii lor mari din soare și din stele?
I-ai observat, dar n-ai dorit să știi. Sau… poate nu ți-ai dat seama.
Pentru că așa facem noi, oamenii, de obicei. Observăm doar.
Observăm că-i prea multă lumină, că-i prea multă căldură, că-i prea multă iarbă, că-i prea multă noapte… Ne încărcăm de multul “prea”. Și nu mai privim…
Te-ai întrebat vreodată cum miros îngerii? Ori cum ne vorbesc?
Îngerii miros a copaci înfloriți. Și a toate florile primăverii. Iar vocea lor…, vocea lor e în ciripitul păsărilor. I-am auzit. Sigur i-am auzit! Și eu, și tu. Doar că unii dintre noi alegem s-aruncăm cu pietre în păsări pentru că fac “prea” multă gălăgie…

Te-aș fi zidit din rouă

Te-aș fi zidit din rouă.
Da, știu! Roua curge. Și-o să-mi spui că n-am cum.
Doar că, vezi tu, și iubirea curge. Până intră în suflet. Când intră acolo, ia forma lui. Devine solidă. La fel ca boabele de rouă care intră în frunze…
Interesant, nu-i așa?
Adică, te-aș putea zidi din rouă doar dacă îmi intri în inimă. Altfel, o să curgi. Ca orice lichid. Și-atunci ai putea să iei alte forme. Spre exemplu, dacă te-așezi într-un cerc, o să fii un cerc. Dacă te-așezi într-un pătrat, o să fii un pătrat. Dacă te-așezi într-o frunză, o să fii o frunză. Ești delimitat de la un capăt la altul de linia formelor. Și devii dintr-o dată sau…treptat forma în care te pui.
Iubirea transformă. Și te transformă. Trece din stare lichidă în stare solidă. E-un fel de solidificare a sufletului. Devine un zid din care se pot construi palate cu nenumărate odăi. Odăi în care, oricât de multă iarnă ar pătrunde, Soarele stă pe cerul inimii cu brațele întinse.
Și neiubirea transformă. Și te transformă. Trece din stare solidă în stare lichidă. E-un fel de topire treptată a sufletului. Zidurile palatelor din el se dărâmă, iar în odăi Soarele-i stins, și-i dâre de nori, de viscol și ger.

Gând străin

Gând străin

Strecoară-ți genele în visul meu,

Lasă-mă să clipesc cel puțin o secundă,

Lasă să cadă o stea în drumul meu

Să pot fugi din a mea umbră

Nu goni stelele

uite-le! 

vin spre mine!

Nu-mi spulbera dorința

Ce-aleargă dinspre tine

Nu-mi sădi în scoarțe

Rădăcini din lună

Lasă-mi pe-al meu creștet

Razele în cunună

Gând străin

Scutură-ți norii și pune-i la uscat

De-o fi, să-mi dai o stea mai pe înserat!