Te-aș fi zidit din rouă

Te-aș fi zidit din rouă.
Da, știu! Roua curge. Și-o să-mi spui că n-am cum.
Doar că, vezi tu, și iubirea curge. Până intră în suflet. Când intră acolo, ia forma lui. Devine solidă. La fel ca boabele de rouă care intră în frunze…
Interesant, nu-i așa?
Adică, te-aș putea zidi din rouă doar dacă îmi intri în inimă. Altfel, o să curgi. Ca orice lichid. Și-atunci ai putea să iei alte forme. Spre exemplu, dacă te-așezi într-un cerc, o să fii un cerc. Dacă te-așezi într-un pătrat, o să fii un pătrat. Dacă te-așezi într-o frunză, o să fii o frunză. Ești delimitat de la un capăt la altul de linia formelor. Și devii dintr-o dată sau…treptat forma în care te pui.
Iubirea transformă. Și te transformă. Trece din stare lichidă în stare solidă. E-un fel de solidificare a sufletului. Devine un zid din care se pot construi palate cu nenumărate odăi. Odăi în care, oricât de multă iarnă ar pătrunde, Soarele stă pe cerul inimii cu brațele întinse.
Și neiubirea transformă. Și te transformă. Trece din stare solidă în stare lichidă. E-un fel de topire treptată a sufletului. Zidurile palatelor din el se dărâmă, iar în odăi Soarele-i stins, și-i dâre de nori, de viscol și ger.