Ne împiedicăm de ieri…

Ne împiedicăm de ieri în drumul către azi. Ocolim povârnișurile vieții și ne rezemăm cu fruntea de mâine. Sperăm. Ca doar speranța-i ultima, nu-i asa?
Alergăm după fapte lăsând în urma noastră întâmplările… Ce mai contează că, mai devreme, am trecut pe lângă un om care plângea?! N-avem treabă cu el. Nu-i de-al nostru, nu ne cunoaștem. Cu privirea fixată înainte abia dacă ne răsucim capul spre el.Nu. Nici măcar un zâmbet n-avem. Cât de săraci suntem în inimi! Ba chiar, se prea poate să facem și-o remarcă: cine știe ce-a facut? Pesemne, și-a meritat-o!
Ce fel de oameni suntem?
Suntem noi mai presus ca Dumnezeu?
De unde atâtea pietre în sacul din sufletul nostru?!
Ne închinăm lung, dar iubim scurt. Sau deloc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s