Cândva, s-au ivit din pământul meu cioburi

Cândva, s-au ivit din pământul meu cioburi ascuțite care mi-au tăiat tălpile sufletului, grăbindu-se să mă descompună. Poate și azi se vor ivi. Chiar și mâine ori poimâine. În viață, vor fi mereu obiecte care se sparg… Vor fi mereu cioburi care să taie. Eu am învățat să merg înainte. Așa, rănită, bandajată cu surâsul Dumnezeului meu.
Sunt creația Lui și doar El știe ce-a plămădit în mine… Nimeni altcineva nu știe. Ar putea fi stele. Soare sau… nori.Ca să pot afla, Dumnezeu mi-a pus în mâini o tablă albă, iar eu am început să pictez pe ea Cerul. Cerul meu. În care am pus culori din bucurii, din lacrimi și minuni…
Cât despre cioburi…, știu că sunt doar niște bucăți dintr-un întreg. Diforme. Transparente. Incomplete, tăioase și triste. Predestinate să lasă răni, să taie…

Paște fericit!

Paștele este Lumină. Aprinde-ți-o în suflet și n-o lăsa să se stingă… E bucuria ta. Că ești. Că simți.

Limpezește-ți gândurile și învelește-ți inima cu frunzele verzi ale copacilor. Rostogolește-te în iarbă și prinde-ți în păr păpădii! Bucură-te!

Uite, în ochii tăi, deja au înflorit salcâmii! Și vrăbiuțele ciripesc pe ramuri… Ce minunăție!

Oh, dar câți fluturi îți zboară-n suflet!

Dau din aripi zburând deasupra florilor crescute în tine!

Acum ridică-ți privirea spre Cer! E soare. E senin. Și-i atâta iertare și iubire acolo! Apoi, apleacă-ți pleoapele ochilor tăi calzi și caută-le în tine!

Simți?

Hristos a Înviat și bate în inima ta!

Paște fericit!