Într-o zi…

Într-o zi n-am să mai plec privirea în fața oamenilor care împrăștie cuvinte ascuțite în jur. N-am să mai înghit cocoloașe de litere zimțate pentru că așa trebuie… să tac. N-am să mai fac asta pentru că n-am să mai fiu acolo, în fața lor.
Într-o zi n-am să mai țin cont de felul în care mă vede x sau y. Nici x, nici y nu-mi cunosc potecile șerpuite pe care eu le-am străbătut sau văile înguste prin care eu m-am rătăcit ori am căzut. Dioptriile ochelarilor din suflet nu se pot schimba oricât de buni medici oftalmologi am fi sau am găsi noi…
Într-o zi n-am să mai vărs o lacrimă pentru prietenii care mă rănesc. Cei care rănesc, de fapt, au sufletul plin de răni, iar adevărații prieteni nu fac niciodată asta… Și, în inimile oamenilor, iubirea n-are deloc aceeași formă, același conținut, aceeași dimensiune. Carnea din inima unuia nu-i ca a mea. Sângele lui nu-i ca al meu. Iubirea mea nu-i ca a lui. Iar eu nu sunt ca el…
Într-o zi n-am să mai permit nimănui să-mi creioneze cu propriile culori inima. În timpul desenelor, culorile oamenilor se tocesc și-atunci inima mea rămâne decolorată și, pe alocuri, neconturată…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s