Când ai un prieten…

Când ai un prieten, îl înțelegi așa cum e. Cu fixurile și cu rănile lui. Cu dorințele și visurile sale.Nu-ți scoți sarea din buzunare și i-o pui pe tăieturi. Nu-ți scoți cârligul din inimă ca să-i agăți greșelile. Nu-i așezi faptele în văzul lumii ca pe niște rufe nespălate puse la uscat. Nu-i spui niciodată că doar păsările zboară…
Dacă faci toate astea, atunci nu-i ești prieten.
Dacă-ți face toate astea, atunci nu-ți e prieten.
Prietenia înseamnă iubire. Sprijin. Acceptare. Înțelegere. Și iertare. În măsura în care fapta permite și uitarea, desigur!
Când cauți timpul prin buzunarele rupte și nu-l găsești pentru a-i fi aproape la nevoie prietenului tău, atunci nu te mai numi prieten.
Când cauți șnururi ca să-i prinzi aripile rupte și nu găsești bandaje ca să i le vindeci, atunci nu te mai numi același prieten.
Când nu te apleci ca să ridici de la pământ și râzi de lacrimi și de doruri, atunci pleacă! Nimănui nu-i vei putea fi vreodată prieten!