La încheieturile genunchilor…

La încheieturile genunchilor timpului stau întâmplările mele. Și ale tale. Ale noastre, ale tuturor… Sunt strânse una câte una în grămezi. Grămezi late sau înguste. Triunghiulare sau pătrate. Cum s-au adunat din ceas în ceas. Mă uit la ele și încă se mai pot arcui în timpul mersului. Astăzi. Poate și mâine. Se-ndoaie odată cu pașii tăcuți ai văzduhului.

Fără genunchi,n-ar putea exista călcâiul timpului și, mai cu seamă, talpa lui, nu-i așa? Iar în trecere, conturul urmelor n-ar mai putea fi. Cum să-ți poți așeza călcâiul în pământ dacă n-ai un genunchi măcar? Deci, timpul, ca să poată trece dintr-o parte într-alta, are nevoie de genunchi. De doi genunchi. Cu unul ar deveni un beteag și n-ar mai avea echilibru…

Din întâmplările strânse, unele se mai pierd pe drum… Se-amestecă cu cerul ori se-nvelesc cu pământul. Se-ntâmplă asta atunci când picioarele timpului din noi îmbătrânesc. Și oasele de la încheieturi încep să trosnească. Mersul devine din ce în ce mai lent… Până când genunchii înțepenesc deodată cu întâmplările noastre înguste sau late, triunghiulare sau pătrate…

Aripile tale nu-s

Timpul își caută aripile în mine.

Ce nesăbuință să-mi scotocească în vene! Să-mi sucească celulele invers, să le întoarcă de pe-o parte pe alta…

Du-te, timpule!

Aripile tale nu-s.

S-au amestecat cu cerul și-atârnă la poalele norilor.

Când vor cerne, o să-mi întind brațele și-o să le prind. Și-atunci o să le găsești în mine. În venele mele, în celule.

Până atunci…, du-te!

Du-te, timpule! Fă ocol spre Apus.

Aripile tale încă nu-s.

Aseară au venit și ei pe Valea cu Dor…

Aseară au venit și ei pe Valea cu Dor. Călcau pământul de parcă purtau în picioare bocanci din fier. I-am simțit cum dădeau roată și se plimbau dintr-un loc în altul până când s-au așezat pe iarba udă și au început să răsucească în mâini Mâna Maicii Domnului. Zâmbeau. De jur-împrejur licărea o lumină opacă. Ca și cum soarele stătea ascuns drept colțuri de nori, fugind de picăturile reci de ploaie…
Nu, vasele de lut n-au ajuns sparte. Nici măcar fisurate. Erau întregi. Cum ar fi putut să se spargă când pe la încheieturile cănilor încă se observa cum curge din cireșe iubirea?!