Timpul își caută aripile în mine.
Ce nesăbuință să-mi scotocească în vene! Să-mi sucească celulele invers, să le întoarcă de pe-o parte pe alta…
Du-te, timpule!
Aripile tale nu-s.
S-au amestecat cu cerul și-atârnă la poalele norilor.
Când vor cerne, o să-mi întind brațele și-o să le prind. Și-atunci o să le găsești în mine. În venele mele, în celule.
Până atunci…, du-te!
Du-te, timpule! Fă ocol spre Apus.
Aripile tale încă nu-s.
Mozaic de gânduri 