Uneori

Uneori, e prea târziu să te-nvelești cu-n asfințit

Și-i prea îngust drumul pân’ la răsărit

Poteci adânci, drumuri șerpuite

Se saltă-n zări

Ivind în tălpi cioburi ascuțite,

Uneori, e prea târziu să urci pe munți

Și-i prea departe drumul către stânci,

Se ascund în pumn ochiuri de izvor,

Se varsă în pământ picături de dor

Uneori, este prea cald, prea rece,

Prea însorit sau poate prea-nghețat,

Tot ce-a fost dat să fie se va grăbi să plece,

Să prindă în noapte luna la udat

Uneori eu sunt, iar tu nu ești

Ori ești și poate eu nu sunt

E-un timp al verbului de conjugat

O joacă a predicatului a fi