Uneori, e prea târziu să te-nvelești cu-n asfințit
Și-i prea îngust drumul pân’ la răsărit
Poteci adânci, drumuri șerpuite
Se saltă-n zări
Ivind în tălpi cioburi ascuțite,
Uneori, e prea târziu să urci pe munți
Și-i prea departe drumul către stânci,
Se ascund în pumn ochiuri de izvor,
Se varsă în pământ picături de dor
Uneori, este prea cald, prea rece,
Prea însorit sau poate prea-nghețat,
Tot ce-a fost dat să fie se va grăbi să plece,
Să prindă în noapte luna la udat
Uneori eu sunt, iar tu nu ești
Ori ești și poate eu nu sunt
E-un timp al verbului de conjugat
O joacă a predicatului a fi
