Timpule drag

Timpule drag,
cere-I ochi și privește-mă!
Doar cu ochii tăi, poți să-i vezi pe ai mei!
Doar cu mâna ta, poți s-o strângi pe a mea!
Doar cu picioarele tale, poți să le urmezi pe-ale mele!
Cere-I-le!
Mă vei găsi pe-o margine de ceas
Cum stau și priveghez la tot ce-a mai rămas
Eu sunt.
Tu unde ești?
Te-ascunzi în ceruri la povești?
Hai, timpule, cere-I ochi și privește-mă!
Doar cu ochii tăi, poți să-i vezi pe ai mei!

Toamna mea

Toamna mea cu muguri de vânt
Și candele de visuri aprinse,
Cu flori albăstrui suspinând,
Mi-ai prins degrabă la poalele timpului
frunzele tale stinse.

Alaltăieri, te iveai printre munți,
Printre soare, printre văi adânci,
Dansai cu bruma, murmurai șoapte,
Te-nveleai cu cerul în tainica noapte.

Astăzi ai ajuns pân’ la mine.
Nu știu cât stai, poate și mâine.
Toamna mea cu ochi ruginii
Degrabă pleci, îndată revii…

Cine ești?

Cine ești?
M-am întrebat tot timpul
gândindu-mă c-ai putea fi un oarecare…
Dar, tu nu ești un oarecare!
Te-am văzut cum ți-ai întins aripile!
Stăteai după colțul acela de timp.
Și-atunci am înțeles. N-ai cum să fii un oarecare!
Oarecare e cana aceea. Un obiect. Se poate sparge oricând.
Dar, tu?
Tu ai aripi!
Și-atunci ai putea fi o pasăre. Ori un înger.