Trăim într-o lume…

Montesqueiu spunea că “prostul nu cunoaște om mai deștept ca el”.
Din păcate, trăim într-o lume în care se apreciază prostul care iese în față. Considerat îndrăzneț, descurcăreț, mereu “cu vorbele(goale) la el”, primește aplauze care nu fac decât să-l umfle-n pene. În propria-i oglindă, dintr-o dată, se lăbărțează. Aproape că nici geamul șters al acesteia nu-i mai poate reda lungimea corpului. E prea înalt. Și prea lat. În ochii lui, desigur! Și-ntr-ai spectatorilor care-și antrenează uimirea și asistă cu admirație și plecăciune la rolul ăsta jucat atât de ieftin… Poleiala fură privirile celor care au ochi doar pentru atât.
Când eram copil, bunica mea verifica un pepene dacă-i copt bătând de câteva ori în el. N-avea nevoie să-l secționeze ca să-i vadă culoarea. Era un simț aparte pe care îl dobândiseră de-a lungul timpului cam toți oamenii satului. Când pepenele era copt suna a plin și locul lui pe pământ era mai fix, mai stabil. Când pepenele era necopt ori sec parcă o aud pe bunica cum spunea: “nu-i bun ăsta, mamaie, ia uite cum sună a gol și-o ia la vale…”