Marele Magician

L-am numit Marele Magician.
Asistasem într-o zi la un joc în care și-a scos din jobenul inimii o pereche de porumbei albi pe care i-a înălțat râzând în zbor.
Într-altă zi, a scos un fluture care s-a așezat pe-un deget de-al meu, zburând mai apoi și el…
Când nu mai era magician, devenea un om simplu. Pleca. Lipsea cu zilele.
N-aș ști să spun momentele care îl determina să se transforme și să-și intre în rol, în joc.
Știam doar că-l așteptam să apară. Îmi plăcea magia asta a lui, felul în care găsea tot timpul ceva care să mute piesele de puzzle ale verbului “a fi”.
Uneori se juca cu cuvintele.
Arunca în sus “Te iubesc-uri”, le urmărea cu privirea și-apoi le prindea în mâini. Odată a aruncat unul spre mine. N-am știut atunci dacă să-mi întind mâna ca să-l prind sau nu. Abia a doua oară l-am prins. Nu l-am ținut mult. Simțeam cum se prelinge printre degete. Știam c-o să plece la fel de repede cum a și venit. Știam că oricât de strâns l-aș fi ținut eu, trebuia să dispară… Și mai știam că venit în grabă, nu-i real. E doar magic. Și-o să se întoarcă la locul lui, pentru un alt joc, în același joben din inima Marelui Magician…

Trăim într-o lume…

Trăim într-o lume în care se apreciază prostul care iese în față. Considerat descurcăreț, băgăcios, mereu “cu vorbele(goale) la el”, primește aplauze care nu fac decât să-l umfle-n pene. În propria-i oglindă, dintr-o dată, se lăbărțează. Aproape că nici geamul șters al acesteia nu-i mai poate reda lungimea corpului. E prea înalt și prea lat. În ochii lui, desigur! Și-ntr-ai spectatorilor care-și antrenează uimirea și asistă cu admirație și plecăciune la piesa asta de teatru jucată atât de ieftin și prost…
Când eram copil, bunica mea verifica un pepene dacă-i copt bătând de câteva ori în el. N-avea nevoie să-l secționeze ca să-i vadă culoarea. Era un simț aparte pe care îl dobândiseră de-a lungul timpului cam toți oamenii satului. Când pepenele era copt suna a plin și locul lui pe pământ era mai fix, mai stabil. Când pepenele era necopt ori sec parcă o aud pe bunica cum spunea: “nu-i bun ăsta, mamaie, ia uite cum sună a gol și-o ia la vale”…