A fost…

A fost și la mine.
Nu. N-a bătut discret în ușă ca vecina de pe scară. A dat buzna fără să-i pese că am doi copii. De parcă i-ar păsa cumva de cineva…
M-am trezit cu el apăsându-mi pe cap și pe inimă. Trei zile m-a sleit de puteri. Trei zile mi-a închis ochii furându-mi din vise. Parcă-mi pusese peste suflet un bolovan de fier. Nici vocea copiilor mei nu mai era întreagă. Îi auzeam întrerupt prin somnul ăla lung și bolnăvicios. N-a știut, “dragul” de el, că oricât de mult mi se lăsa pe inimă, mi-o sălta Dumnezeul meu.
Cum e și viața asta…, mi-am zis imediat cum am putut să stau în picioare și să privesc frunzele care încă se mai legănau la geamul meu…
Când treci printr-o astfel de întâmplare, nu mai ai cum să rămâi la fel. Abia în momentele astea înțelegi cât valorezi. Abia în momentele astea vezi OAMENI și oameni…
Și cât de naivi suntem consumându-ne pentru toate nimicurile și pentru toți cei care nu ne merită! Viața-i atât de scurtă! Și-i atât de prețios sufletul și timpul nostru! Și ce prostie să le oferim în pahare de cristal celor care nu știu să bea decât din pahare de unică folosință…

Aveți grijă de voi!
Sănătate multă tuturor! ♥️

L-am lăsat…

L-am lăsat să-mi cadă pe păr. Nu m-am mai ascuns de el cum o făceam altădată. Ba că-mi apasă pe ochi și lăcrimez, ba că mi-este cam cald, ba că… Soarele ăsta! D-astea, de-ale noastre…
De data asta n-am mai făcut la fel. L-am căutat eu. Și l-am atins cu vârfurile degetelor pe trunchiurile copacilor, pe frunzele căzute, pe pământ. Pierdusem de ceva timp blândețea și lumina lui.


Când îți lipsește cineva, abia atunci îți dai seama cât de important e. Când îl ai zi de zi, crezi că-i pentru totdeauna. Că-i acolo și-l vei găsi și mâine. Dar, nu! Nu e! Așa ne păcălim noi, oamenii, că doar întindem mâna și-l găsim pe acest “mâine” încărcat cu cer, cu dorințe, cu visuri. Însă, cum să găsim ceva ce noi nu știm sigur dacă va mai fi? Cine ni-l garantează pe mâine? Doar speranța noastră, desigur!
Oare de ce ni s-o fi pus la naștere un ceas în inimă? De ce auzim bătăile astea ale ei? Probabil ca să ne măsurăm clipele dinăuntru… Dar, noi uităm de el, de ceasul ăsta, și-l folosim ades pe-acela din afară…

#freedom #bucurie #iubire

Sunt unii oameni…

Sunt unii oameni care își răsucesc stelele și le potrivesc altora în suflet acolo unde lipsesc. Pun un colț din steaua lor într-altă stea. Eu îi numesc oameni-stele. Se deosebesc de restul tocmai pentru că strălucesc. Sunt diferiți. Sunt speciali. E de-ajuns doar să-i simți și n-ai cum să mai renunți la ei niciodată pentru că depinzi de Cerul lor senin. Acești oameni sunt rari, foarte rari. Niciun alt ins n-ar fi dispus să-ți ofere bucăți din steaua lui. Ei o fac. Fac asta pentru că știu că din bucăți se face un întreg. Și mai știu că, dăruindu-și din stele, pe cerul inimii lor, Dumnezeu pune necontenit altele.