Trăim într-o lume…

Trăim într-o lume în care se apreciază prostul care iese în față. Considerat descurcăreț, băgăcios, mereu “cu vorbele(goale) la el”, primește aplauze care nu fac decât să-l umfle-n pene. În propria-i oglindă, dintr-o dată, se lăbărțează. Aproape că nici geamul șters al acesteia nu-i mai poate reda lungimea corpului. E prea înalt și prea lat. În ochii lui, desigur! Și-ntr-ai spectatorilor care-și antrenează uimirea și asistă cu admirație și plecăciune la piesa asta de teatru jucată atât de ieftin și prost…
Când eram copil, bunica mea verifica un pepene dacă-i copt bătând de câteva ori în el. N-avea nevoie să-l secționeze ca să-i vadă culoarea. Era un simț aparte pe care îl dobândiseră de-a lungul timpului cam toți oamenii satului. Când pepenele era copt suna a plin și locul lui pe pământ era mai fix, mai stabil. Când pepenele era necopt ori sec parcă o aud pe bunica cum spunea: “nu-i bun ăsta, mamaie, ia uite cum sună a gol și-o ia la vale”…