A fost…

A fost și la mine.
Nu. N-a bătut discret în ușă ca vecina de pe scară. A dat buzna fără să-i pese că am doi copii. De parcă i-ar păsa cumva de cineva…
M-am trezit cu el apăsându-mi pe cap și pe inimă. Trei zile m-a sleit de puteri. Trei zile mi-a închis ochii furându-mi din vise. Parcă-mi pusese peste suflet un bolovan de fier. Nici vocea copiilor mei nu mai era întreagă. Îi auzeam întrerupt prin somnul ăla lung și bolnăvicios. N-a știut, “dragul” de el, că oricât de mult mi se lăsa pe inimă, mi-o sălta Dumnezeul meu.
Cum e și viața asta…, mi-am zis imediat cum am putut să stau în picioare și să privesc frunzele care încă se mai legănau la geamul meu…
Când treci printr-o astfel de întâmplare, nu mai ai cum să rămâi la fel. Abia în momentele astea înțelegi cât valorezi. Abia în momentele astea vezi OAMENI și oameni…
Și cât de naivi suntem consumându-ne pentru toate nimicurile și pentru toți cei care nu ne merită! Viața-i atât de scurtă! Și-i atât de prețios sufletul și timpul nostru! Și ce prostie să le oferim în pahare de cristal celor care nu știu să bea decât din pahare de unică folosință…

Aveți grijă de voi!
Sănătate multă tuturor! ♥️

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s