La mulți ani, oameni frumoși și buni!

Tot timpul învățăm. Scoatem caietul îmbrăcat cu coperți transparente și notăm. În spatele lecției de azi se află lecția de ieri. În spatele celei de ieri se află cea de alaltăieri. Și tot așa.
Viața e un caiet cu lecții. Bune sau mai puțin bune. Interesante sau mai puțin interesante. Pe-un rând al paginii de ieri, un om te-a făcut să plângi. Pe-un alt rând al paginii de azi, altcineva te-a făcut să râzi.
Ce lecții…!, îți vei striga în gând, în repetate rânduri…
Și ce-ai putea să-nveți de la primul om, cel care și-a aruncat piatra din inima lui în inima mea?!…, te vei întreba stăruitor răsucindu-ți gândurile de pe-o parte pe alta.
Poate c-ai putea să-nveți s-o sculptezi și-ai putea să-i dai o formă de inimă, ori de fluturi, ori de porumbel… Deci, din pietrele pe care o să le primești, o să-ți poți crea un fel de opere de artă. Ce minune! Poți face asta pentru că Dumnezeu a pus în sufletul tău cea mai aleasă daltă: Iubirea.

Bucură-te că ești, om drag!

Îți mulțumesc că ești mereu aici cu mine! Primește tot ce vine cu Încredere, Speranță și Iubire!
Un An Nou plin de sănătate și bucurii!❤️
La mulți ani! 🌟

4 gânduri despre „La mulți ani, oameni frumoși și buni!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s