Încercările vieții…

Încercările vieții te învață să-ți prețuiești timpul, prieteniile, viața. Abia atunci înțelegi cât valorezi pentru unii și cât nu valorezi pentru alții.
Cât ești util unora, ești bun și te folosesc. Când nu mai au nevoie de tine, nu mai ești bun și te înlocuiesc. Știu, e dur ce spun, dar e real.
Încă de anul trecut mi-am învățat lecția sau… lecțiile. Prin urmare,
n-o să mai caut prietenii acolo unde nu se dorește prietenia.
N-o să mai caut să conving acolo unde convingerile sunt limitate.
N-o să mai caut razele soarelui în inimile încărcate cu nopți.
N-o să mai caut să dovedesc acolo unde dovezile sunt clar inutile.
N-o să mai caut loc în inimile care n-au locuri.
N-o să mai caut conversații acolo unde glasurile sunt răstite și “de sus”.
N-o să mai ofer secunde celor care mint și se mint cu orele.
N-o să mai caut palmele celor care mi-au dat drumul la mâini.
N-o să mai caut pașii prin lumină celor dispăruți prin întuneric.
N-o să mai ofer o a treia șansă. Dacă nici a a doua oară nu s-a înțeles nimic, nu se va înțelege nici a mia oară…
Și n-o să mai caut să plac acolo unde nicicum nu sunt pe plac.
În ochii unora voi fi un soare. În ochii altora voi fi un nor. Iar ochii oamenilor, știm deja, sunt oglinzile din sufletele lor…

Timpul se scurge. Viața-i doar una. La ce ne va folosi un sac de prieteni dacă fundul sacului e rupt?

Prețuiește-te, om drag!
Meriți calitate, nu cantitate!