Iubește, citește și…taci!

Îndrăznesc să fac o paralelă între ieri și azi. Între 14 și 15. Între Ziua Îndrăgostiților și Ziua Națională a Lecturii. Dacă te uiți la ele, n-ai zice că te supără vreuna cu ceva. Una-i cu iubire, alta-i cu lectură. Sunt calde. Primitoare. Ofertante. Despre prima se zice că-i împrumutată, că nu-i a noastră, că nu era nevoie de ea ca să ne declarăm iubirea. Despre a doua s-a zis că e bună (sau nu), că încurajează cititul, că “obligă” la lectură, într-o lume românească în care nu se citește. Eu, zilelor acestea care nu fac decât să aducă un plus de frumos în viața noastră, le urez viață lungă. Dacă ar fi să plec de la ce se spune despre Ziua Îndrăgostiților, că “nu-ți trebuie o zi ca să iubești”, atunci înseamnă că nu-ți trebuie nici ziua asta de azi ca să citești.
Prin urmare, haideți să lăsăm zilele așa cum vin. Haideți să ne bucurăm că am pășit cu talpa pe pâmântul din ele… De ce trebuie mereu să însăilăm tivul ăsta al clipelor cu ață neagră pe un material alb?! Dacă nu-ți place în mod deosebit, una din zile, n-o celebra. E opțiunea ta, e dreptul tău. Dar, nu mai sta pe margine ca să-i judeci pe alții! Am văzut la un moment dat femei cărora, în ziua asta de Valentine’s Day, iubiții sau soții lor nu le ofereau nimic găsind diferite motive. Cine credeți că declara că nu le place această zi?! Hmmm…, ați ghicit!
Deci, dacă tu trăiești într-un fel, nu înseamnă că trebuie să ai ceva cu omul care alege să trăiască altfel. Dacă ție nu-ți place verdele, nu arunca cu pietre în toate frunzele… Iubește, citește și…taci!