…aleg să fiu eu.

Am obosit să conving lumea că sunt așa și nu altfel.
Am obosit să fiu pe placul oamenilor “perfecți”.
Perfecților, am zeci de defecte și zeci de stângăcii pe lângă zeci de calități! Mi le recunosc și mi le accept încercând mereu să corectez, să evoluez.
Sunt copilăroasă. Sensibilă. Nebună. Serioasă. Optimistă. Plângăcioasă. Și ar mai fi o grămadă…
Sunt eu. Nu sunt el, ei, tu sau voi.
Mă scutur râzând și dansez plângând. Iubesc zborul păsărilor și mă agăț de aripile fluturilor cu toate visurile mele.
Nu accept să fiu iubită doar pe jumătate pentru că nu sunt un fruct pe care-l poate împărți oricine cum dorește. Sunt un suflet care atunci când iubește dă tot și simte până-n măduva inimii. Jumătățile de măsură sunt doar pentru jumătăți de oameni…
Nu înghit firimituri mințindu-mă că-s bucăți mari.
Nu mă cumpără vorba când fapta stă la coadă și nici privirea dulce când cuvintele sunt amare.
Dacă nu fac rău nimănui și nu mint, eu zic că altceva mai perfect nu există…
Într-o lume de oameni “perfecți”, eu aleg să fiu eu. Știe Dumnezeu de ce.

Despre tăceri…

Tăcerile sunt poveștile nerostite ale sufletului.

Se-amestecă cu secundele și-alunecă pe ulițele inimii. Deseori îmbracă sufletul în rouă. Într-o rouă crudă și rece. Iar gândurile venite-n grămezi spală cu îndârjire întrebările și le-așază la uscat în lumina speranței… Poate că azi. Poate că mâine. Se vor usca. Și-apoi vor lăstări altele. Precum florile. Ori copacii. Cu cât torni mai multă nădejde la rădăcini, cu atât se înalță și cresc tot mai mult. Ca și noi, oamenii… Cu cât punem mai multă iubire în rădăcinile inimii, cu atât bate mai tare…

Tăcerile sunt cuvinte arcuite care ascund litere întoarse. Întregi, scobite ori ciobite. Depinde doar de noi cum le așezăm în gândurile noastre… Dacă le aliniem corect, vor putea fi citite. Și înțelese. Însă, dacă le așezăm incorect, pe-o linie întreruptă sau adâncită de gropi, nu mai pot fi niciodată înțelese…

Când alegi…

Ce usor se vând unii oameni! Si ce trist că pot fi cumparați! Ești om, dragule, nu ești marfă!
Poate că nu i de vină cel care cumpară…, ai fi tentat să-ți spui… Deși, eu cred că amândoi au aceeași vină. Dacă n-ar exista marfa, cumpărătorii n-ar avea ce să cumpere, nu-i așa? Poate că aici e vina.
Unu-i dispus să se vândă, celălalt e dispus să-l cumpere. Nici unul, nici altul, în fond, n-au nimic. Pentru că ceea ce poate fi cumpărat n-are nicio valoare. Adevăratele valori n-au preț.
Într-o ecuație, când un termen e înmulțit cu zero, întotdeauna rezultatul va fi egal cu zero. Așa-i și aici. Când alegi să te înmulțești cu nimicuri, ajungi și tu să fii un nimic.

O primăvară cu pace!

“Ce dar să-ți fac acum că-i primăvară?
Din nori îți cos o rochie ușoară.
Din ghiocei îți fac o cingătoare.
La gât îți pun șirag de lăcrămioare.[..]

Și gata! Nu mai am, știi bine,
C-am cheltuit vreo trei poieni cu tine!
Mai vrei și pace, bucurii și sănătate?
Din astea n-am. La Dumnezeu sunt toate!
Și-atunci cu dragoste-oi îngenunchea,
Rugându-mă la El să ți le dea!”

Magda Isanos

O primăvară cu pace și sănătate!🤍🕊

E noapte și-i târziu

E noapte și-i târziu. Ultima zi din iarnă stă să treacă.Mâine-i primăvară, nu-i așa? Oare de ce simt nevoia să-ntreb? De ce am nevoie de-o confirmare? Poate pentru că primăvara veche, cea pe care eu o știam, nu mai seamănă deloc cu cea care urmează să vină… Nu mai are ghiocei în grădini și nici păsări.
În primăvara asta, pământul pare că-i decolorat și-i întors invers doar ca să lase impresia că-i nou, într-un alt an… Dar, nu, nu e. E același covor îmbâcsit, întors pe partea cealaltă… Dintr-o margine într-alta e acoperit cu o iarbă de-un verde neclar în care doar soarele se mai tolănește din când în când.
De la an la an, iată c-a îmbătrânit și i-au cam scăzut puterile… Palmele-i sunt brăzdate de vene umflate și de noduri, iar tălpile-s pline de bătături. Primăvara asta e ca o bătrânică care-și tot caută inima într-un trup obosit de atâtea de lacrimi, de atâta spaimă, de atâta moarte…