Mai demult am cumpărat o iconiță cu Sf. Nectarie de la o mănăstire. Nu mai știu exact de la care. Auzisem despre Sfânt că-i tămăduitor de cancer. Și-am luat-o ca s-o am în casă. Să ne protejeze. Așa cum nădăjduim în toate icoanele pe care le strângem. După vreo două saptămâni, dintr-o conversație întâmplătoare cu o doamnă pe messenger, aflu că are băiatul bolnav de cancer. Atât de necăjită era că am simțit că trebuie să fac ceva ca s-o conving cât e de mare Dumnezeu. Și a doua zi am luat iconița de lângă celelalte pe care le aveam, am pupat-o, m-am închinat și i-am trimis-o prin poștă. Atât de multă încredere am pus în ea încât eram convinsă că am trimis direct Sfântul. 😊
Nu i-am spus doamnei, am vrut să fie surprinsă. Ca minunile care apar în viața noastră. Pe neașteptate. Și pline de speranță.
Asta s-a întâmplat acum vreo 6 ani.
Astăzi copilul e bine. Și doamna. Și toți ai ei.
Eu știam că Dumnezeu e mare. Acum mă crede și ea.
~❤️~
PS: poza este trimisă de doamna. Iconița este cea de jos( a doua).❤️
Mozaic de gânduri 
❤
ApreciazăApreciază