Categorie: Fără categorie

Iubesc simplitatea…

Iubesc simplitatea și bunătatea oamenilor.Dacă m-ar pune cineva să aleg între:a sta la o masă plină cu oameni goi și a sta la o masă goală cu oameni plini, fără să stau vreo clipă pe gânduri, aș alege-o pe cea din urmă.Iubesc oamenii care râd cu gura până la urechi și beau din pahare de plastic.Iubesc oamenii care nu mănâncă zeflemitor. Care nu-și curbează … Citește mai mult Iubesc simplitatea…

Anul curcubeielor

2020. L-aș numi anul curcubeielor.Niciodată, în vreun alt an, n-am văzut atâtea curcubeie desenate în inima noastră. Și din când în când pe Cer. Semn că Dumnezeu nu înceta să ne privească prin ochiuri de nori…N-aș îndrăzni niciodată să trag viața de mânecă și s-o întreb: de ce-a fost așa? Sau: de ce încă mai este?Cine-i în măsură s-o ia la rost?!Cine-i în măsură … Citește mai mult Anul curcubeielor

Crăciun fericit!

Ar fi atât de multe de spus… dar, să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru faptul că suntem și pentru ceea ce avem. În rest, știe El mai bine…Oare cum ar fi Crăciunul fără iubire?N-ar fi nimic.Fără iubire, n-am avea cum să simțim multitudinea de luminițe care licăresc în sufletul nostru, globulețele multicolore care strălucesc de -atâta bucurie, ghirlandele pline de visuri, bradul verde care lăstărește … Citește mai mult Crăciun fericit!

Nu. Să nu-mi spui…

Nu. Să nu-mi spui cât e ora. Și dacă-mi spui, o faci degeaba! Eu nu vreau să știu. Cu ce m-ajută să știu, de pildă, că-i ora 12.00. Cu ce m-ajută să aflu că-i ora 23.00? Oricum mănânci când ți-e foame și te culci când ți-e somn.Timpul meu, nu-l vreau măsurat în orele din afară! Îl vreau măsurat în orele dinăuntru. În bătăile inimii … Citește mai mult Nu. Să nu-mi spui…

Am întins…

Am întins palmele mele oamenilor prăvăliți la pământ. Și i-am tras cu toată forța spre mine. Uneori, am reușit să-i ridic în genunchi. Alteori, în picioare.De câteva ori m-am făcut rostogol. Însă, ce importanță a avut sau are? Când întinzi mâna cuiva nu-ți garantează nimeni că vei avea echilibru și-ți vei putea retrage brațul, la fel cum l-ai avut, înapoi. De cele mai multe … Citește mai mult Am întins…

Cum ar putea…?

Cum ar putea să se zidească o iubire din ieri și din azi pentru mâine?Cum ar putea să fie construită pentru poimâine?Oare iubirea ar putea fi înălțată ca un zid ? Un om singur, sigur n-ar reuși.Cum ar putea un singur cuvânt, adică “om”, să-l zidească pe “te iubesc “ format din două cuvinte? Prin urmare, fiecare ins, are cuvântul lui. Pentru zidul ăsta … Citește mai mult Cum ar putea…?

D-ale vieții…

E postul Nașterii Domnului.Mă uimesc oamenii plini de Dumnezeu la exterior și-atât de goi de El în interior…Dumnezeu nu stă niciodată să numere măslinele pe care le-ai mâncat astăzi. Nici eugeniile sau cartofii fierți. Dumnezeu numără doar faptele. Cuvintele. Sacrificiile. Faptul că stai scovârdat, rozi din covrigi și te închini de zece ori, iar la primul colț arunci cu sâmburii măslinelor pe care le-ai … Citește mai mult D-ale vieții…

Unii dintre noi…

Unii dintre noi furăm creioanele colorate ale altora și desenăm pe paginile noastre. Apoi ne lăudăm cât de frumos strălucesc. Trâmbițăm. Avem impresia că folosind galbenul celuilalt ținem Soarele în propriile mâini. Greșit! Vom străluci o dată, de două, de trei ori… atât cât putem să le folosim. Când se vor toci și nu mai avem de unde sustrage altele, va trebui să ne … Citește mai mult Unii dintre noi…

Copilăria…

Copilăria încă-mi stă la colț de stradă. Încă are sanie de lemn. Și clopoței, și bucurii, și râsete… Ce de obrăjori pictați cu veselie! E de-ajuns doar să mă opresc. Dar, recunosc, n-o fac mereu. Sau poate deloc. De ce-aș face-o? Sunt un om mare. Un adult. Și noi, oamenii mari, trebuie să fim mereu…mari, nu-i așa? Așa am învățat. Așa știm că trebuie. … Citește mai mult Copilăria…

Iarna…

Iarna are pași de argint. Calcă cu magie în inimi. Picură speranță în fulgii de nea, iar pe sănii ne-așterne bucuria copilăriei. Clopoțeii sună a nădejde. A veselie. Iar luciul cristalin al pământului ne-aprinde focul în lămpile din suflet.Frigul ne învață deseori să ne suflăm în palme. Și ieri am făcut asta, și astăzi, și mâine…Viața n-are numai vară în ea, nu-i așa?Visurile ne … Citește mai mult Iarna…

Când nu sunt eu…

Când nu sunt eu, e ea. Cum care ea?Ea e fetița aceea care dansează cu fluturii și suflă-n zeci de păpădii…Fetița aceea care iubește păpușile cu părul lung și se maimuțărește în oglindă. Cântă, dansează și râde. Aleargă prin ploaie cu tălpile goale și râcâie-n pământ cu vârfurile degetelor. Privește prin ochiuri de frunze și se sprijină de inimile copacilor. Se dă în leagăn, … Citește mai mult Când nu sunt eu…

Da, sunt a lor.

“A mia, a mia” strigă tare la cealaltă, îndepărtând-o cu vârful degetelor de mine. Aplecată, cu părul trecut puțin peste umeri, îmi ține piciorul drept înconjurat de mânuțele ei în vârstă de 2 ani. Uneori strânge cât poate de tare, alteori uită și-mi dă drumul…Apoi se-apleacă amândouă pe mine și după ce-și curbează privirile senine, râd așa cu glasuri legănate de copii, auzindu-se chicotind … Citește mai mult Da, sunt a lor.

%d blogeri au apreciat: