Viața nu ne pune în mâinile de adult un manual de utilizare. Nu ne oferă instrucțiuni despre felul în care să ne raportăm la întâmplări și mai ales la oameni… Ne trezim buimaci, rătăcind prin cotloanele ei. Adeseori, fugari, gonim prin livezi scăldate de-un soare ruginiu. Strângem în palme frunzele uscate și le mărunțim până nu mai sunt. Nădăjduim în ivirea altora verzi, într-o frumoasă zi de primăvară… N-avem răgaz de alegeri. Ne punem broboada speranței și dăm piept cu vântul tăios. Acceptăm termeni inegali pentru că viața ne-a socotit într-o ecuație plină de necunoscute. Căutăm să amplificăm cu iubire pentru a ajunge la același numitor comun. Izgonim îngâmfarea și căutăm simplitatea. De cele mai multe ori, adormim cu încrederea și ne trezim cu dezamăgirea. Oamenii sunt așa cum sunt… Întâmplările cum trebuie să vină… Iar noi, asa cum tot ce-am trăit ne-a învățat sa fim…
Mozaic de gânduri 