Despre tăceri

Tăcerile sunt poveștile nerostite ale sufletului.

Se-amestecă cu secundele și-alunecă pe ulițele inimii. Deseori îmbracă sufletul în rouă. Într-o rouă crudă și rece. Iar gândurile venite-n grămezi spală cu îndârjire întrebările și le-așază la uscat în lumina speranței… Poate că azi. Poate că mâine. Se vor usca. Și-apoi vor lăstări altele. Precum florile. Ori copacii. Cu cât torni mai multă nădejde la rădăcini, cu atât se înalță și cresc tot mai mult. Ca și noi, oamenii… Cu cât punem mai multă iubire în rădăcinile inimii, cu atât bate mai tare…

Tăcerile sunt cuvinte arcuite care ascund litere întoarse. Întregi, scobite ori ciobite. Depinde doar de noi cum alegem să le așezăm în gândurile noastre… Dacă le aliniem corect, pot fi citite. Și înțelese. Însă, dacă le așezăm incorect, pe-o linie întreruptă sau adâncită de gropi, nu mai pot fi niciodată înțelese.

Ma uit

Mă uit cu dezamăgire la oamenii care dau cu securea în demnitate doar pentru a sta cocoțați pe-un piedestal. Cred ei că, de-acolo de sus, sunt mai înalți… Percepție greșită. În inima unui om te înalți doar prin ceea ce ești. Mărturisesc că eu sunt de modă veche…, apreciez mai mult un om de valoare și nu neapărat un om de succes.
Totuși, cum ai putea să te crezi lung și să privești de la înălțime când tu ești la fel, adică…scurt?! Faptul că stai cocoțat e-un artificiu care te ajută să poți fi mai sus. Ca și cum ai sta urcat pe-un scaun. Dar, gândește-te, te rog! Fără scaun, cum ești? Ești același, nu-i așa?
Știu. Te minți frumos că ești mai înalt decât toți ceilalți! Iar “drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalți de la înălțimea vulturilor aflați în zbor” spune N. Steinhardt…

Iubesc oamenii modești

Iubesc oamenii modești care-și poartă știința la degetul lor mic! Au un licăr blajin în privire și mult, mult bun-simț. În buzunarele inimii au mereu cuvinte încurajatoare. Cuvinte mari și nemărunțite.
Acești oameni impresionează mereu prin ceea ce sunt. Și nu prin ceea ce au. Oriunde s-ar afla sunt diferiți. Se ivesc printre ceilalți ca un Răsărit. Tăcerea aleasă dovedește plinul din ei. Până și poziția pe-un scaun e alta. Nu stau așa umflați până-n măduvă… N-au sufletul apretat și nici bolovani în priviri.
În lumea asta a noastră sunt atât de multe ambalaje goale… Și pe cât sunt de goale, pe-atât de mult foșnesc ca să se facă auzite! Doar că, din ceva gol, eu n-am auzit niciodată răsunând ceva plin, doar zgomot… mult zgomot.

O primăvară minunată!

“Ce dar să-ți fac acum că-i primăvară?
Din nori îți cos o rochie ușoară.
Din ghiocei îți fac o cingătoare.
La gât îți pun șirag de lăcrămioare.

Te-ncalț cu pantofiori de toporași.
Să fii cea mai frumoasă din oraș.
Vrei și brățări? Ba încă și cercei?
Îți fac un set complet din brebenei.

Și gata! Nu mai am, știi bine,
C-am cheltuit vreo trei poieni cu tine!
Mai vrei și pace, bucurii și sănătate?
Din astea n-am. La Dumnezeu sunt toate!
Și-atunci cu dragoste-oi îngenunchea,
Rugându-mă la El să ți le dea!”

Magda Isanos

O primăvară frumoasă!🤗

Dacă se-ntâmplă vreodată

Dacă se-ntâmplă vreodată să nu știi cine ești, pune-ți două degete peste inimă! Ține-le așa până simți bătăile ei. Și-atunci când le simți, gândește-te ce privilegiu ai. Gândește-te cât de mare ești că-L simți pe Dumnezeu în tine. Nu că-L ai, că-L simți! Toți Îl avem, dar uităm să-L simțim. Mulți dintre noi nici nu mai știm că-i în noi. Avem impresia că bătăile astea ale inimii sunt așa, țâșnite parcă dintr-un robot. Nu mai simțim. Mergem în viață ca niște roboți. Funcționăm mecanic. Ne fixăm trasee și ne traversăm de la un capăt la altul. Ce prostie să uiți de Dumnezeu! Eu n-am văzut vreo inimă care să pulseze fără El!
Acum știi cine ești, omule?!
De fiecare dată când simți că te rătăcești, caută-te în tine. În bătăile inimii tale. În sufletul
tău. În Dumnezeu.

Ia-mă de mână și plimbă-te cu mine prin castel!

Ia-mă de mână și plimbă-te cu mine prin castel!
Nu crezi că există castele?!
Îți spun eu, există!
În fiecare dintre noi stă clădit un castel. Într-o zi, eu am fost o regină. Într-alta, tu ai fost un rege.
Uite, spun că tu ai fost “ într-o zi”, eu “într-alta”…
Dar, într-astă zi? Ce suntem?
Poate eu, o regină. Poate tu, un rege.
Știi?
Castelele se-nalță din iubire. Mai mici sau mai mari. Mai rezistente sau mai puțin rezistente. Cu cât iubești mai mult cu-atât se zidește mai mult. Urcați pe zidurile lui, am putea număra stelele. Sau am putea cuprinde Soarele… ori Luna. Ți-e teamă de înalt? Să nu-ți fie! Eu n-am văzut aripi mai mare ca ale omului care iubește!
Știu, ai dreptate, sunt și ruine. N-am zis că nu sunt. Cândva am lăsat și eu poarta deschisă și a fost cotropit. Poate că și tu ai făcut asta. Se-ntâmplă.
Vezi tu, așa sunt oamenii…
Unii construiesc, alții dărâmă. Dar, nu-i ridicătură mai nobilă ca cea dintre ruine!
Tu doar ia-mă de mână și plimbă-te cu mine prin castel!
Într-astă zi, să-ți fiu regină.
Într-astă zi, să-mi fii un rege.

Vezi? Pare simplu! Dar, nu! Nu e!

Apleacă-te și dă-mi 60 de secunde din inima ta! Adică un minut. Ți se pare mult?
Îți spun eu: nu e mult.
Într-un minut aș putea potrivi în inima mea toate secundele. 60 cu 60. Ale tale cu ale mele. Le-aș pune una lângă alta ca să le compar. Dacă ale tale sunt înguste, atunci nu se potrivesc cu ale mele. Dacă ale mele sunt late, atunci nu se potrivesc cu ale tale.
Vezi? Pare simplu! Dar, nu! Nu e!
Dacă secundele noastre nu-s la fel, atunci timpul devine diform. Se lăbărțează și dă pe-afară. Curge anevoios. De pe-o vale pe alta; De pe-un râu pe altul. Iar eu, ca și tine, m-aș goli de secundele mele și le-aș căuta în diverse văi. În diverse râuri. În diverse inimi. Prin urmare, e atât de important ca secundele noastre să se potrivească! Lat cu lat și îngust cu îngust.
Vezi? Pare simplu! Dar, nu! Nu e!

Suntem purtători de secunde, de ceasuri…

De cele mai multe ori avem impresia că, dacă purtăm la mână un ceas, timpul ne aparține. Avem impresia că orele ne stau cumva la căpătâiul degetelor… Impresii.

De fapt, nici măcar o secundă nu-i a noastră. Toate-s ale Lui. Iar noi suntem doar niște purtători de secunde…, de ceasuri. La mâini și-n inimi. 

Se știe că ceasul de la mână măsoară timpul din afară. Iar cel din inimă măsoară bătăile inimii… adică timpul dinăuntru. Noi, oamenii, uităm adeseori de timpul ăsta dinăuntru. Uităm de timpul din noi. Și mergem făloși prin timpul de-afară. Suntem mândri purtători de obiecte. Obișnuite, scumpe sau mai puțin scumpe. Frecvent căutăm să ne potrivim cu precizie secundarul, minutarul. Și rătăcim pe străzile destinului… Îl lăsăm în urmă pe ieri, trecem pe lângă azi, și-l căutăm nerăbdători pe mâine.

Dar cine-i acest mâine? 

Un fel de speranță aș spune… Un fel de cuier în care nădăjduim să ne-agățăm rucsacul plin de visuri. Doar că, în graba pentru “mâine”, uităm cu desăvârșire de “azi”. Iar ceasurile n-o iau niciodată înapoi…

Iarna mea are ochii rotunzi și mari

Iarna mea are ochii rotunzi și mari. Clipește de fiecare dată în zare. Știți privirea aceea în care irișii parcă înfloresc de-atâtea zâmbet? Așa-i privirea ei!De brațe, nici nu mai vorbesc! Sunt lungi și mari. Atât de mari încât pot cuprinde întreg pământul.
Uneori îmi mângâie fruntea cu bucuria ei. Și îmi așază în palme promoroacă. Alteori, tace. Se-ascunde în spatele vântului și scutură într-o parte și alta norii. Cel mai frumos îi stă lângă Soare. Sclipește. Dar nu-l găsește mereu. De parcă n-am ști cu toții cum e Soarele…
Iarna mea e a mea. La fel cum și iarna ta e a ta.Simte-o, trăiește și bucură-te de ea! Cât încă ești. Cât încă pășești. Căci nu se știe niciodată când stă ceasu’ în loc și…te oprești.

Nu mă pot supăra…

Nu mă pot supăra pe un om care nu mă place. E treaba lui. Absolut treaba lui. Nu-i vina mea că n-are gusturi bune…🙃
Și, dacă mă gândesc bine, nici Dumnezeu nu-i plăcut de toată lumea. Darămite eu, om simplu…
Unora nu le placi pur și simplu. Așa, întreg, cum ești tu. Sau… mai puțin întreg. Altora nu le placi nici pe bucățele. Te desfac și te recompun din piese pe care le răsucesc și le analizează. Ba ai ochii urâți, ba nasul, ba picioarele, ba nu mai știu ce… Tu să fii bine.
Noi nu ne-am născut ca să fim pe placul oricui. Oricui e oriunde. Tot e doar în tine.