Pagina 20 din 20

Accept…

Accept lecții de moralitate de la oamenii în a căror viață, primordiale au fost valorile morale…
Accept sfaturi de la oamenii care au învățat din greșelile săvârșite în trecut, devenind astăzi, oameni mai buni…
Accept discuții pe marginea cărora nu se emit judecăți la adresa unor întâmplări, atunci când nu se cunosc faptele și personajele…
E atât de ușor să punem etichete, când infatuarea s-a arborat în ființa noastră…
E atât de ușor să gasim defecte și atât de greu calități…

Am întâlnit…

Am întâlnit oameni, care m-au atras ca un magnet prin sinceritate, demnitate și bogăția minții…
Am întâlnit oameni care, deși au fost îmbrânciti și tăvăliți de viață, au avut puterea să-și sădeasca în suflet lăstari de speranța…
Am întâlnit oameni, care s-au înălțat încălțând pantofii altora… nestiind ca echilibrul, ți-l vor da întotdeauna, doar pantofii tăi…
Am întâlnit oameni, care s-au îmbrăcat în minciuni și dualitate, crezând că această haină îi va propulsa… neștiind că ce-i clădit pe mizerie, va sfârși mizerabil …
Am întâlnit tot felul de oameni.
De la unii am învățat cum aș vrea sa fiu, de la altii, cum nu mi-as dori niciodată.

Evoluezi atunci când…

Sunt oameni care se supraevaluează afișând o superioritate ieftină, doar pentru că se cred mai școliți sau mai instruiți ca alții…
Le-aș spune că toate aceste forme de educație și evoluție nu i-au ajutat cu nimic dacă sufletul le-a rămas înțepenit intr-un personaj de proastă calitate.
Evoluezi doar atunci când înțelegi că pe omul din fața ta trebuie sa-l tratezi așa cum ti-ar plăcea ție să fii tratat.
Evoluezi atunci când înțelegi că umilința semenilor nu-i o formă de putere, ci mai degrabă o mare slăbiciune sufleteasca…
Evoluezi atunci când indiferent ce profesie ai, ești un OM.
Că degeaba ai făcut zece facultăți dacă la cea mai importanta, cea a sufletului, ai rămas restant…

Și totuși… o zi ca oricare alta

O zi ca oricare alta.
Deschid facebook-ul. În derularea întâmplărilor găsesc un copil însoțit de strigătul disperat al mamei care cere ajutor. Apoi, o femeie marcată fizic și moral de urâciunea bolii. Își plânge durerea, e mama si cere îndurare de la Dumnezeu, de la oameni… Din păcate lista e lungă… Rămân cu o apăsare in suflet, cu o durere. Parcă-mi atârnă „aripi de plumb” ca-n poezia lui Bacovia… Oare, de ce avem falsa asta credință cum că nimic nu ni se poate intampla si vom trăim veșnic ?! De ce ne refuzăm anumite dorințe, punându-le undeva intr-un sertar pe care nu se știe daca va exista un „mai târziu” ca sa-l putem deschide?! De ce amânăm exprimarea sentimentelor în fața oamenilor pe care-i iubim, crezând că-s plămăditi din veșnicie?! De ce ne e mai la îndemână judecata decât înțelegerea?
La ce folos?! Într-o zi, ca oricare alta, „a fi” va fi conjugat la timpul trecut…

Da, mami! Poți!

De multe ori se întâmplă să mă întrebe:
-Mami, pot sa ma duc sa întreb? Dar, parcă mi-e rușine…
-Da, mami! Poți! Să te rușinezi doar atunci cand ești și faci ceva rău, dar când vrei sa spui sau să afli ceva care ajută la increderea si evoluția ta, niciodată să nu-ti fie rușine!
Îi spun asta pentru ca mie nu mi s-a spus. Eu vin din generația „mâinilor la spate”. Acea generație în care, nu aveai voie sa vorbești neîntrebat, nu aveai voie sa te miști in banca de la școală, nu aveai voie sa corectezi un adult cu carențe în gândire sau comportament… Nu aveai voie! Toate acestea erau categorisite ca lipsă de bun simț si educație. Obrăznicie. Astfel, s-a instalat în mine, adultul de mai târziu, greutatea sau uneori, neputința de a spune unor oameni cât de săraci sunt în gândire și în suflete …

2017…

2017. Un an care mi-a luat, dar mi-a și dat. Mi-a luat încrederea în oameni și mi-a oferit înțelepciunea de a-i înțelege.
Oamenii sunt diferiți, iar mentalitatea lor este direct proporționala cu ceea ce trăiesc.
Am înțeles că n-am dreptul sa judec pe nimeni, dar am dreptul să plec când prestanța mea ca om, mi-e știrbita de arogante ieftine sau umilințe.
Am înțeles că a fi corect cu tine nu e orgoliu, ci demnitate.
Am înțeles că cei care dau în tine cu vorbe grele, de fapt, își aruncă propriile frustrări ale vieții.
Am inteles ca miracolul asta al fericirii este delimitat de cât de mare îl zidești pe Dumnezeu în sufletul tău…

End of 2018…

2018. Un an în care planurile s-au impletit cu destinul…
Un an in care am înțeles ca arogantele sunt atributele oamenilor proști, că nu banii sau profesia te saltă in fața unui om, ci caracterul.
Un an de la care am învățat că oricât de bun si drept ai fi tu, ” în mintea strâmbă si lucrul drept se strâmbă”.
Un an în care am simțit pe propria-mi piele, corvoada bunului simț. În lumea asta in care traim, tupeul e categorisit ca putere, iar bunul simț slăbiciune. Acest bun simț m-a așezat uneori la coada tăcerii, neputand sa le spun unora, cât de mici sunt in suflet și-n gândire…

” Tăcerea este singurul răspuns logic pe care i-l poţi da unui prost” spunea M.Monroe…
Un an în care am vazut cum arivismul unora a atins cota cea mai înaltă…
Un an care mi-a dat mai mult decât mi-a luat.
Mi-a daruit un suflețel îmbrăcat in iubire, visuri și speranțe și mi-a luat naivitatea ivita din felul meu de a fi.

Prin urmare,
2018, îți mulțumesc! Mi-ai dat prilejul să învăț, sa descopar și să cresc… in suflet!