Se întâmplă uneori să-mi ridic privirea spre cerul înstelat al nopților de vară și printre mii de stele sa-mi caut bucățile din suflet cu care au plecat, cei pe care i-am iubit și nu mai sunt…
Calc în picioare negura, dau la o parte norii și adesea întreb luna dacă au știre despre ei…
Apoi mă ghemuiesc în noapte și-i strig… Îi strig atât de tare încât sufletul parcă mi se rotește în cercuri cât mai înalte…
Uneori, le simt răsuflarea cum pâlpâie în inima mea… alteori, alerg sa-i prind de mână răscolind amintiri…
Mozaic de gânduri 