Dor de îngeri

Se întâmplă uneori să-mi ridic privirea spre cerul înstelat al nopților de vară și printre mii de stele sa-mi caut bucățile din suflet cu care au plecat, cei pe care i-am iubit și nu mai sunt…

Calc în picioare negura, dau  la o parte norii și adesea întreb luna dacă au știre despre ei…

Apoi mă ghemuiesc în noapte și-i strig… Îi strig atât de tare încât sufletul parcă mi se rotește în cercuri cât mai înalte…

Uneori, le simt răsuflarea cum pâlpâie în inima mea… alteori, alerg sa-i prind de mână răscolind amintiri…

Mi-e scârbă…

Am ajuns într-un moment al vietii în care, mi-e scârbă de fățarnici, de cuvinte „dulci”, de “adoruri” neînsoțite de fapte, care n-au nicio însemnătate, de oameni hidoși care te vând într-o secundă doar ca să le fie lor bine, de acei oameni , pentru care banii sunt mai presus decât sufletul…
Mi-e scârbă de oamenii fără principii, fără demnitate, de oamenii fără valori sentimentale…

Mi-e scârbă de acei oameni care atribuie defecte imaginare unui om, doar pentru că nu încape în sufletul lor…

Mi-e scârbă de “te iubesc-uri” spuse în grabă , îmbrăcate în minciună și oportunism…

Mi-e scârbă de „prietene” care te vând la prima tarabă din târguri unde amăgirea succesului sau prestanța de „doamnă” stau expuse ieftin la vânzare…

Mi-e scârbă de oamenii pe care i-am așezat la masa mea si într-un punct vulnerabil al meu, au cotit brusc, având grave amnezii…